“Toata lumea ma iubeste!”
Ii multumim Valentinei si sotului ei Bogdan, pentru ca au acceptat, chiar din timpul sarcinii, ca mama si fiica Maria Elisabeta, sa fie ambasadoare pentru „Unul dintre noi”.
Valentina si sotul ei au 3 copii, dintre care numai unul traieste. Iata, pe scurt, povestea Mariei Elisabeta, cel de-al treilea copil:
Totul a fost minunat de când am aflat că sunt însărcinată și până la momentul primei ecografii, la 10 săptămâni și șase zile.
Atunci a început marea încercare!
Doctorii mi-au spus că o să am un copil cu “anencefalie” și ce bine că am descoperit așa devreme cât încă mai pot avorta, că oricum nu are șanse.
Mi-aduc aminte c-am început să plâng…
Ceilalti imi mai spuneau uneori să mă gândesc ce se întâmplă dacă copilașul rămâne cu handicap?
Nu neg că și mie mi-au trecut prin minte aceste gânduri, dar când îmi veneau în minte toate acestea, îmi venea totodată și gândul „dar dacă băiețelului meu, Cătălin, i s-ar întâmpla ceva, oare nu îl mai iubesc sau nu îl mai cresc?”
Când le spuneam și lor, tăceau și mă aprobau. Până la urmă, la 36 de săptămâni, a trebuit să fac cezariana deoarece apăruseră contracțiile, eu mai având o naștere prin cezariană.
În ziua aceea (vezi fotografia), 17.04.2013, am mers cu soțul la spital unde ni s-au alăturat dna Dunca, sora mea și părintele Fabian.
Deși îmi era teamă de operație am optat pentru anestezie parțială din dorința de a o vedeam măcar pentru o secunda pe Maria Elisabeta. M-am rugat când a început operația, ca totul să se termine cu bine, iar micuța și fragila Maria Elisabeta s-a născut vie și a trăit aproximativ 30 de minute, timp în care părintele Fabian a botezat-o, nașă fiindu-i dna dr. Maria Dunca. Mi-au povestit că la finalul botezului, atunci când a fost stropită cu apa sfințită, s-a înviorat puțin, iar după alte câteva minute a plecat la Domnul. Îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că mi-a dat putere să merg până la capăt.
Au fost niște luni minunate în care am sperat și m-am rugat tot timpul, nefiind singură în rugăciune. Toți cei care au fost alături de mine la naștere s-au rugat și ei în tot acest timp, plus alte persoane cărora le-am povestit sau care au auzit de mine. Astfel Domnul a făcut ca foarte mulți să ne unim în rugăciune.
Micuța Maria Elisabeta s-a născut slăbită, dar Domnul a întărit-o prin botez. Astăzi sunt bucuroasă că am putut merge mai departe, am înmormântat-o iar acum are locul ei unde putem merge să fim cu ea.
Știu că nu este ușor, dar dacă ne-am încrede în Domnul așa cum ne spune El, nimic nu ar mai fi atât de greu. Dar oamenii se încred mai puțin în El și mai mult în puterea lor și de aceea nu au izbândă.
Pentru mine aceasta nu este prima încercare pe care am trecut-o cu ajutorul Domnului. Primul meu copil a fost tot o fetiță, Andreea Laura, care a murit la 7 zile de la naștere, deoarece a fost diagnosticată prea târziu. Atunci am avut un șoc pentru că nu am știut nimic și nici nu a fost nimic care să mă anunțe în vreun fel de ce va urma. Andreea Laura a murit cu diagnosticul de „atrezie de esofag”, am înmormântat-o și pe ea, iar Dumnezeu m-a ridicat să merg mai departe.
Valentina sustine Initiativa “Unul dintre noi” si spera ca experienta lor sa ajute pe cat mai multi sa inteleaga ca “că a lua viața propriului copil înainte de a avea șansa să se nască nu este niciodată o soluție, ci doar o crimă.” Romania este o tara in care avortul pentru cauze “medicale” nu are o definitie clara, fie ca se refera la copilasul nenascut, fie ca se refera la mama.
“Everybody Loves Me!”
We are grateful to Valentina for having accepted, since the pregnancy with a special daughter, Maria Elisabeta, to be an ambassador for “One of Us” .
Valentina and her husband, Bogdan, have three children of whom only one is living. Here, in brief and with Valentina’s words, the story of Maria Elisabeta, their third child:
When I found out I was pregnant everything has been great until the moment of the first ultrasound, at 10 weeks and six days.
Then began the great tribulation!
The doctors told me I would have a child with “anencephaly” and what good I found it so early, while I still can abort, that child is doomed anyway.
I remember I started to cry …
Others asked me to think about what will happen if the baby will be disabled.
I do not deny having experienced these thoughts, however I thought also: “But if to my little boy, Catalin, would happen something , would we not love him or not help him grow up? “
When I was telling this to the others, they became silent and approved me. Eventually, at 36 weeks, caesarean section had to be done because the contractions had start.
That day (see the picture), 4/17/2013, I went with my husband to the hospital where we were joined by Mrs. Dunca MD, my sister and Father Fabian.
Although I was afraid of surgery I opted for partial anesthesia desiring to see Maria Elisabeta even for a second. I prayed when the doctor will start the procedure, all ended well, and the tiny and fragile Mary Elizabeth was born alive and lived about 30 minutes, during which Fr. Fabian baptized her, Mrs. Dr. Maria Dunca being her godmother. They told me how, at the end of baptism, when she has been sprinkled with holy water, she revived a little, and after another few minutes, went to the Lord. I thank the Good Lord for giving me strength to go through.
There were some wonderful months that I hoped and prayed all the time, not being alone in prayer. All those who have been near me at the birth and prayed all the time, plus other people to whom I have told oue story or have heard of me. Thus the Lord has united in prayer.
Little Maria Elisabeta was born weak, but God confirmed her through the Baptism. Today I’m glad I could go on, I buried her and now she has a place where we go to be with her.
I know it is not easy, but if we trust in the Lord as He tells us, nothing would be so hard. But people are less trusting in Him even more in their power, and therefore they do not succeed.
For me this is not the first trial I passed through with the Lord. My first child was also a girl, Andrea Laura, who died 7 days after the birth, because she was diagnosed too late. Then I had a shock because I did not know anything, nor was anything to tell me in any way about what will follow. Andreea Laura died with a diagnosis of “esophageal atresia,” I buried her, too, and God lifted me to go further.
Valentina supports the “One of Us” Initiative and hopes their experience will help many to understand “that taking the life of their child before they have a chance to be born is never a solution, but a murder.”
https://ec.europa.eu/citizens-initiative/ECI-2012-000005/public/signup.do
Romania is a country where the abortion for “medical causes” has no clear definition for the conditions affecting the mother or the child to be born.
"UNUL DINTRE NOI" ROMANIA 